Despre anonimi

De ce unii oameni, se ascund in spatele anonimatului? Ce fatza au acesti oameni care nu au curajul sa-si spuna numele,care sunt problemele lor sociale, cum se cred ei, cum arata ei, ce abuzuri au avut cand au fost mici??? Eu, unul, cred ca nu au curajul infruntarii directe, indiferent de ce idee ar avea, chiar daca este lauda sau critica. Eu, pe acest blog, nu scriu doar pt a primi laude, nici nu vreau asta, criticile sunt bine venite,(prin asta ma descopar ca om) vorba aceea, un sut in fund, un pas inainte,ok, dar nu te ascunde sub forma anonimatului. Nu sunt nici ziarist, nu sunt nici scriitor, sunt un simplu OM, ca toti Oamenii. Imi spunea un anonim ca nu am „sange in vene”, oare care dintre noi doi nu are? Eu chiar simt ca am, atata timp cat permit oamenilor sa ma cunoasca, asa cum sunt:bun, rau, prost, destept, imi cunosc numele . Oare decat anonimii au voie sa scrie de iubire, dragoste, suferinta, ura, s.a.m.d. ......de ce acesti anonimi(multi dintre ei) se cred zmei? De ce cred ca doar Ei pot scrie, doar Ei sunt cei mai buni, doar Ei nu gresesc,doar Ei sunt originali, de ce, de ce....... poate cu ajutorul prietenilor sau cititorilor mei(atati cati sunt ei si le multumesc) o sa ies din ceatza si eu in legatura cu anonimii acestia. Si inca ceva: ANONIMILOR, vreti sa injurati,ok,spuneti-va numele; vreti sa criticati, ok, spuneti-va numele; vreti sa laudati, ok,spuneti-va numele; sau va este rusine de numele vostru?! Ori sunteti prea slabi si aceste lucruri nu le puteti face decat sub anonimat ?!

”E greu să arunci cu noroi în obrazul cuiva când îl întâlneşti ziua-n amiaza mare faţă în faţă-n lume; noaptea însă, după spartul luminaţiilor, pân îmbulzeală, poţi să-l murdăreşti pe la spate de sus pân jos"................... - spunea Caragiale

Poveste by Denisa

Adio


Acest cuvant era peste tot in mintea fetei,nu stya ce sa faca,sa il foloseasca cu adevarat sau doar sa il pastreze in minte.
Intr-o seara,intunecata si ploioasa,fata statea pe podea,uitandu-se la cerul inorat si ascultand tunetele si stropii de ploaie care cadeau pe pervazul geamului gandinu'se la cuvantul "ADIO".Suna bine dar si periculos.Stropii care se zdrobeau park o indemnau la cv rau si ii sopteau cuvinte pe care nu le intelegea.Inimioara care o tynea in brate parca incepea sa bata tot mai tare iar inima ei din piept incetinea.Era o tensiune ciudata in camera care o macina.Se gandea incontinuu la lucruri groasnice,parca fara sens.Avea senzatia ca e cineva cu ea in camera care ii respira in ceafa si ii soptea intruna "ADIO,ADIO"
O luase frica dar ceva o tinea in loc chear daca vroia sa plece.Tuna si fulgera tot mai tare,ploua si batea vantul.Dar ea nu pleca,nu putea.Scrisese pe toti peretii "ADIO"...dar fara sa vrea.Era speriata ceva sau cineva o controla,fara voia ei.Respiratia din ceafa era tot mai profunda si mai calduroasa.Inima i se opri,nu mai putea sa respire,dar totusi se misca,se indrepta spre fereastra,o impingea ceva de la spate,vroia sa tipe dar nu putea,nu mai avea glas,era tot mai aproape de geam,si intr'o fractiune de secunda ea era jos. :|
Camera ramase goala,cuvantul "ADIO" peste tot,tuna,fulgera si ploua incontinuu.Inima ce a tynut-o in brate inca mai batea ,dar fara vlaga.Ceva sau cineva inca mai era in camera.In scurt timp ploaia se opri ,se apropia rasaritul. :X
Fata era jos,pe pamantul rece si ud,camera era plina de acel cuvant ce o bantuia mereu,"ADIO".Era park un mesaj pentru toti cei care urmau sa intre akolo.Parintii o gasi a doua zi,spre seara,uda rece,fara viata.Era ingrozitor.Parintii ei incepuse sa tipe si sa urle,erau distrusi.Ei nu stiau ca ea isi petrecuse ultima ei seara in acea camera,asa ca nu intrasera akolo.Dupa inmormantarea fetei,dupa mult timp,cand parintii ei vroiau sa se mute,se gandeau sa intre in acea camera pentru a strange toate lucrurile.Dar usa era incuiata ,nici o cheie nu se potrivea pentru a putea fi deschisa,asa ca tatal fetei sparse usa.Cand ridicase privirea si vazu peretii scrisi,si inima aruncata pe jos,le veni in minte imagine fetei lor,cazute pe jos si uda,au ramas socaty.Au intrat in camera si simti si ei acea raspiratie,credeau k ink fata lor "bantuie"...Asa ca se razgandi si nu se mai mutase.Au incuiat acea camera si au ingropat totul in trecut.

De ce doare iubirea?Cand iubirea e de fapt cel mai frumos lucru din viata unui om ....?

Vi s a intamplat vreodata sa intalniti o persoana care sa va schimbe in asa masura viata incat ,sa traiesti ptr ea ,sa visezi odata cu ea (el),sa plangi ,sa suferi odata cu ea(el)..... sa traiesti fiecare clipa de bucurie ca si cum ar fi a ta ,sa stii sa taci si sa asculti suspinurile inimii ei (el)...... de ce ne trezim de cele mai multe ori spunand ca iubirea doare? se presupune a fi un sentiment inaltator, fericirea suprema...si totusi...suferinta este mult mai mare decat iubirea...ce rost mai are iubirea daca stim de la inceput cat de mult vom suferi? cum sa mai avem curajul sa iubim, sa credem, sa visam, daca am avut una sau mai
multe dezamagiri provocate de acest sentiment?..... dar cand stii ca ai gustat din acea iubire simti ca merita toata suferinta din lume doar ptr ....ptr. ce? Acum va las si pe voi sa comentati .(daca vreti)


„Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte şi florile vieţii tale înfloresc singure.”- Rabindranath Tagore